În luna decembrie, ceva aproape magic se întâmplă. Spiritul Crăciunului are mereu un farmec aparte, care reușește să ne aducă mai aproape unii de alții. În aparență, am spune că spiritul Crăciunului începe să ne înconjoare odată cu apariția colindelor, a mirosului dulce de portocale, a zăpezii, a cadourilor neașteptate, a vinului fiert sau chiar a bucatelor atent alese. Dar oare, Crăciunul să fie despre asta?
Iubire.
Noi am spune că nu. Sentimentele sincere pe care le simțim în pragul Crăciunului își au izvorul în alt loc. Crăciunul este doar un prilej de a ne bucura de ele. Și ce mod mai frumos de a face asta, dacă nu adunând toată familia la masă? Felurile de mâncare preferate contribuie la atmosfera de sărbătoare, poveștile celor dragi o întrețin, iar cuvântul acasă capătă, pentru câteva zile, un nou înțeles.
Mereu ne-am bucurat să sărbătorim alături de voi iubirea. De Crăciun, vă sfătuim să luați o pauză de la grijile care vă apasă în mod normal și să prețuiți iubirea pe care v-o purtați. Noi considerăm Crăciunul un sentiment, nu o simplă sărbătoare. Lăsați acest sentiment să vă apropie de familie sau de prietenii, care, mai apoi, au devenit familie.
„My idea of Christmas, whether old-fashioned or modern, is very simple: loving others” – Bob Hope.
Bunătate.
În agitația sărbătorilor, nu uitați să dăruiți. Până și cele mai mici gesturi de bunătate pot schimba ziua cuiva. Uneori ne lăsăm copleșiți de pregătirile pe care le facem, unii dintre noi poate chiar muncesc până în ultimele momente. De reținut este faptul că puteți aduce spiritul Crăciunului mai aproape de cineva cu atâta ușurință.
Fie că vorbim de cadourile gândite din timp, fie că vorbim de un gest mic sau unul grandios, fiecare își are locul în inima cuiva. Crăciunul acesta vă sfătuim să fiți buni. Cu voi și cu cei din jur. Dăruiți atenție, timp, iubire, ciocolată, flori, dar dăruiți din inimă.
„Christmas is the spirit of giving without a thought of getting.” – Thomas S. Monson
Iertare.
Multe urări de sărbători, întâlniri mult așteptate cu oameni pe care nu i-ați mai văzut de mult, o nouă șansă pentru un nou început. Crăciunul acesta, luați-vă inima-n dinți și iertați. Ce cadou mai frumos ai putea primi de sărbători, dacă nu iertare din partea celor cărora le-ați greșit în anul precedent?
„Forgiveness is the attribute of the strong.” – Mahatma Gandhi
Fericire.
Am spune uneori că e mai greu decât pare să găsim cu adevărat fericirea. Simțim că odată cu vârsta, entuziasmul și magia sărbătorilor încep să fie umbrite de alte lucruri, acum mai importante. Crăciunul acesta, chiar dacă fericirea noastră nu vine din lucrurile mici de care ne bucuram odată, poate să vină din altă parte.
Cel mai frumos mod de a ne bucura este prin a face pe cineva să simtă cu adevărat ce înseamnă spiritul Crăciunului. Adică, e rândul nostru să facem să fie Crăciun pentru cineva. Acesta este felul nostru de a ne bucura, an de an, alături de voi.
Nu în ultimul rând, vă sfătuim să păstrați mereu măcar o fărâmă din sentimentele autentice pe care le trăiți de Crăciun. Iubiți, dăruiți, iertați, căci acestea nu sunt la fel ca beculețele sau globurile pe care le adunăm odată ce Crăciunul s-a terminat.
„I will honor Christmas in my heart, and try to keep it all the year.” – Charles Dickens
Cu drag,
Echipa Flonta