Dragobetele, sărută fetele!
O sărbătoare a iubirii? Sună bine. Cum să nu sune bine, când toate sărbătorile, de fapt, își au originea într-un anumit fel de iubire? Iubirea față de țară, față de Dumnezeu, față de un om drag și așa mai departe… Unii știm doar ce se spune, alții credem, iar alții știm din proprie experiență, că dragostea pune universul în mișcare. Fără ea, probabil că nimic nu ar avea sens. Desigur, iubirea are multe înțelesuri și poate fi de multe feluri. Aici și acum vreau să vorbim despre aceea care leagă un cuplu, iubirea primordială. În contextul nostru, românesc, cel al sărbătorii de Dragobete.
24 februarie – originea sărbătorii și tradiții frumoase
Dragobete este fiul Dochiei, un bărbat frumos și cuceritor. Cu reputația de fi pasional, în timp s-a ajuns ca o plantă să poarte numele popular “năvalnic”, în onoarea acestui zeu. El era, la daci, zeul care, ca un “naș cosmic”, oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor păsărilor. În decursul anilor, această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul. Precum a păsărilor ce se “logodesc” în această zi de 24 februarie. Motivația preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor. Cuvântul grecesc “pasăre” înseamnă chiar “mesaj al cerului”.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui făcându-se petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii. Sărbătoarea de Dragobete era prilej ca fetele și băieții să se îmbrace în haine de sărbătoare. Dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și toporași, pe care le puneau la icoane. Le păstrau până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete. Acestea se puneau, mai apoi, în apa cu care fetele își spălau părul, în timp ce rosteau cuvintele: “Floride dragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparți”.
Popularitatea sărbătorii
Dragobete începe să se contureze frumos la noi în țară de câțiva ani. Mai exact la câțiva ani după ce am adoptat sărbătoarea sfântului Valentin și ne-am dat seama că există și o tradiție românească, cu nimic mai prejos ca și conținut simbolic și ca valoare decât sărbătoarea americană. Ce îi lipsește este popularitatea, la care noi ne-am dori să contribuim, alături de voi. Și nu am putea altfel, când, la Flonta avem privilegiul, de câteva ori pe săptămână uneori, să vedem puterea pe care dragostea o are, cu ocazia evenimentelor frumoase la care luăm parte.
De ce Dragobete?
Pentru că e a noastră, pentru că dragostea, deși universală, are, în același timp, elemente specifice fiecărui context cultural în parte, așa cum le are și pentru fiecare cuplu.
Ce putem face să aducem Dragobete în față?
Exact așa cum simțim. Să ne iubim, în primul rând. Să nu ne fie teamă să fim noi înșine și să ne inspirăm din jurul nostru și nu de foarte departe. Să călătorim. Să facem un lucru nou împreună. Să ne oprim din ritmul de zi cu zi și să ne privim partenerul de drum în ochi și să îi mulțumim. Să dansăm pe melodia preferată. Să admirăm apusul. Gesturi simple. Așa, ca iubirea.
Un 24 februarie plin de gesturi simple de iubire!
Cu drag,
Complex Flonta
