SEARCH SITE BY TYPING (ESC TO CLOSE)

COMANDĂ MÂNCAREA PREFERATĂ CHIAR AICI

Skip to Content

Blog Archives

Cum să fim mai buni în anul care vine?

Sfârșitul de an e o bună oportunitate de a ne opri puțin din rutina cotidiană, de a ne uita în urmă și de a evalua anul care a trecut. Apoi, a vedea care sunt lecțiile învățate și cum ne propunem să le aplicăm în anul care vine, în așa fel încât să fim mai buni și să putem avea o viață mai armonioasă. Îți propunem un scurt exercițiu cu întrebări și câteva idei de rezoluții pentru anul care vine.

Care a fost cel mai dificil moment din anul care tocmai a trecut și cum l-ai depășit?

Sigur îl vei putea identifica rapid. Sau poate sunt chiar 2-3… După ce ai stabilit care este, poți să te întrebi, mai departe, în ce măsură ceea ce s-a întâmplat a ținut de tine și în ce măsura a depins de circumstanțe independente de tine. Apoi, ceea ce a depins de tine… puteai proceda altfel? Mai bine, adică? Ai fi putut influența mersul lucrurilor dintr-unul negativ într-unul pozitiv?

buni 2

Cum ai reușit să depășești situația dificilă în care te-ai aflat? Încearcă să identifici acțiunile sau strategiile care te-au ajutat să treci peste momentul greu, ca să îți fie utile și pe viitor. Odată identificate, ai la îndemână instrumente prețioase pentru alte provocări viitoare.

Care au fost cele mai frumoase momente din 2019 și de ce?

Odată cu răspunsul la această întrebare, îți poți da seama ce e mai important pentru tine. Ce îți oferă satisfacție și dacă e ceva pe ce merită să pui mai mult accentul de acum încolo. Poate călătoriile. Sau poate timpul cu familia sau prieteni dragi. Un nou hobby recent descoperit sau chiar un talent anume de care vrei să te ții în continuare să vezi ce poate să aducă bun în viața ta.

Poate e ceva ce nu ai apucat încă să faci, dar îți dorești mult. Pune-le pe toate pe o listă, căci vor rămâne în mintea ta și vor ieși la iveală când vei fi pregătită sau când le va veni momentul.

Care sunt lecțiile cele mai importante din anul care tocmai a trecut?

Care sunt cele mai importante 3 lecții pe care ți le-a oferit 2019? Cu ce pleci mai departe ca instrumente și strategii pentru viitor, pe care să le aplici pentru ca viața ta și a celor dragi ție să fie mai bună? Notează-ți-le într-un jurnal și cu siguranță ți le vei întipări și în minte.

buni 3

Odată ce vei răspunde celor 3 întrebări de mai sus, vei descoperi că ești mai puternică și mai bogată decât acum un an. Că ai mai multă înțelepciune si că există în tine resurse nebănuite, pe care le vei putea accesa și folosi pe viitor.

Cum să fim mai buni în anul care vine? 10 obiective care te pot ajuta:

  • să aplici lecțiile învățate
  • să fii deschisă către noi provocări
  • să îți faci timp pentru lucrurile cu adevărat importante pentru tine
  • să evoluezi profesional, învațând constant ceva nou în domeniul tău
  • să aduci zâmbete în viețile celor dragi
  • să alegi iertarea și iubirea, ori de câte ori e posibil. Atât față de tine, cât și față de cei dragi
  • să ajuți ori de câte ori poți
  • să fii recunoscător pentru ceea ce ai, zi de zi
  • să faci cel puțin o activitate care să te scoată din zona de confort – căci atunci îți poți descoperi adevăratul potențial
  • să ai grijă de tine și de sufletul tău

Nu uita să ne spui cum a fost să te gândești la toate astea.

Îți dorim un 2020 cu sute de motive să zâmbești!

buni 4

Cu drag,

Echipa Flonta

 

Citește mai multe

Un an în care să zâmbești, să iubești și să fii tu

Să iubești, să zâmbești fără teamă, să oferi o îmbrățișare, să spui da oricărei provocări, să petreci momente de neuitat alături de cei dragi, să fii tu așa cum ești, un om frumos.

Un nou an, un nou început

E ianuarie, povestea acestui an abia începe și cu siguranță ți-ai propus ca 2019 să fie un an mai bun. Chiar dacă anul ce a trecut a fost plin de momente frumoase și de reușite, îți dorești mai mult și știi că poți mai mult. Ai așteptări mari de la tine și nu te vei dezamăgi.

Iubește

Există atât de multe definiții ale iubirii, dar cred că nimeni nu o poate defini mai bine ca inima ta. În noul an, lasă iubirea să fie prezentă în viața ta. Iubește fără teamă, îndrăgostește-te și dă-ți voie să visezi, investește sentimente curate și sincere în relația ta.

Poate e anul în care întâlnești iubirea vieții tale. Poate e anul în care relația voastră e pregătită să treacă la un alt nivel și deja te gândești la petrecerea de logodnă, poate e anul în care îți pregătești invitațiile și alegi locația pentru cel mai frumos eveniment din viața ta, nunta voastră. Sau poate că e anul în care un nou membru va apărea în familia voastră.

an

Înainte de orice, te provoc ca în acest nou an să începi să te iubești pe tine mai mult, să te apreciezi pentru ceea ce ești, să ai încredere în tine. Iubindu-te pe tine, îi vei iubi cu adevărat și pe cei din jurul tău.

Zâmbește

Fii tu, zâmbește fără un motiv anume și fără teamă. Bucură-te de micile nimicuri, oferă atenție lucrurilor mărunte. Bucură-te de raza de soare care pătrunde timidă pe fereastra ta, de zborul unui fluture care tocmai a descoperit frumusețea schimbării, de zâmbetul inocent al unui copil, de apus și de promisiunea că mâine înseamnă o nouă oportunitate.

an

Investește

Noul an e momentul perfect în care să înțelegi că orice greșeală e o lecție pentru cel ce își dorește să învețe. Eșuezi cu adevărat doar atunci când nu încerci. Învinge-ți teama și spune da oricărei provocări, luptă pentru visurile tale. Investește în tine și la final de an te vei bucura de reușite și te vei felicita pentru curajul tău.

Întregul univers, cu o singură excepție, este alcătuit din ceilalți. Din acest motiv este important să investești timp și sentimente în relațiile tale. Petrece timp cu cei dragi ție, arată-le cât de mult îi iubești, cât sunt de importanți pentru tine. Fii din nou acel copil care se bucură în compania părinților săi. Fii acea prietenă care știe să ofere sprijin în momentele grele. Descoperă destinații pe care să le vizitați împreună, găsește noi locuri în care să luați cina vineri seara sau să vă petreceți ziua de sâmbătă. Încearcă noi preparate, testează noi combinații vestimentare. Surprinde-te în cel mai plăcut mod.

Fii tu

Cel mai important lucru este să știi că nu trebuie să te schimbi. Te provoc nu la o schimbare, ci la a fi tu exact așa cum ești. Ieși din acea zonă de siguranță. Îndrăznește să împărtășești cele mai sincere trăiri și sentimente cu cei din jurul tău.

De-a lungul timpului, aici, la Flonta, ne-am bucurat să fim martorii momentelor frumoase, să fim alături de voi și să celebrăm de fiecare dată un nou început. În noul an ne dorim să dăm viață visurilor voastre, să sărbătorim iubirea și să ducem povestea mai departe.

an

Ceea ce 2019 are pregătit pentru tine nu poți știi, dar știi ceea ce tu ești dispusă și poți să-ți oferi.

Cu drag,
Complex Flonta.

Citește mai multe

Offline ! We will start taking orders in

0ore 0minute 0secunde

Produsul a fost adăugat în coș

Niciun produs în coș.

Explore Food Items