SEARCH SITE BY TYPING (ESC TO CLOSE)

COMANDĂ MÂNCAREA PREFERATĂ CHIAR AICI

Skip to Content

CategorieInspirație

Dansul mirilor – tradiție și emoție

Semnificație dansul mirilor

Muzica ne vorbește, iar dansul mirilor e doar unul dintre felurile noastre de a ne bucura de ea. În cele mai speciale momente, dăm frâu sentimentelor și ne pierdem pe ritm. Auzim sunetul care ne ghidează pașii și ne lăsăm purtați într-o altă lume. Oare mereu a fost așa?

Încă din cele mai vechi timpuri, muzica și dansul însemnau bucurie, fericire, iubire. Le folosim mereu în momentele cheie ale vieții noastre. Pentru unii, chiar  au dat naștere unei tradiții. Am aruncat privirea asupra momentelor emoționante petrecute aici, la noi și ne-a atras atenția ceva cu adevărat special. Dansul Mirilor.

Dansul mirilor – moment cheie

Ceva aparte se întâmplă la fiecare recepție a unei nunți. Înainte ca petrecerea să înceapă cu adevărat, există un moment cheie. Invitații, cu sufletul la gură, așteaptă clipa, sfioși. Mirii, încărcați de emoție, aud primele acorduri ale muzicii și încep. Ei sunt cei care deschid seara cu primul dans.

 

dansul mirilor

Fiecare cuplu are propria sa rutină. Unele cupluri se lasă învăluite în privirile invitaților și celebrează momentul. Altele, invită după primele secunde pe cei dragi să li se alăture pe ringul de dans. Uneori, mirii exersează în secret (sau nu) coregrafii elaborate, care mai apoi să surprindă emoția de pe fața tuturor. Alteori, purtați deja de aceeași emoție, doar pun o melodie semnificativă pentru ei și se lasă duși de val. Câteodată, mireasa dansează cu tatăl său, iar mirele cu mama sa, vorbindu-și din priviri și dând naștere unui moment intim și plin de emoție.

Indiferent de situație, frumusețea și profunzimea cu care se derulează momentul nu încetează să ne uimească. Și anume unicitatea fiecărei clipe și cât de specială devine ea pentru cei prezenți. Și amalgamul de trăiri pozitive și memorabile.

Tradiția dansului mirilor pe glob

Ne-am uitat pe glob și-am observat în câte feluri se poate sărbători iubirea. Am descoperit cât de plin de însemnătate și de tradiție poate fi dansul mirilor. Fiecare cultură sărbătorește în felul său, dar indiferent de locație, muzica și dansul sunt prezente.

dansul mirilor

În cultura evreiască, cei care dansează cel mai mult sunt oaspeții. Mirii privesc cu atenție și se bucură de felul în care invitații sărbătoresc căsătoria. Aici, cele mai importante roluri le au persoanele apropiate de miri, în special părinții acestora. Dansul în sine simbolizează ritmul unei relații sănătoase, cu suișurile și coborâșurile ei.

Irlandezii, în schimb, pot avea chiar și o trupă tradițională care să sărbătorească iubirea. Dansurile sunt denumite după locații din Irlanda, cum ar fi „Setul Kerry” și „Seige of Ennis”, iar melodiile au nume precum „Galway Shawl” sau „Home to Mayo”. Toate vor de fapt să sublinieze moștenirea familiei sau casa lor ancestrală.

Ajungem la scoțieni și vedem un întreg ritual. Aici, mirii deschid seara, ca mai apoi mireasa să danseze cu oaspetele cel mai înalt plasat pe scara socială. La final, toți invitații se adună într-un cerc și cântă piesa tradițională „Auld Lang Syne”.

Trecem și pe la afro-americani și ne întâlnim cu ceva cu adevărat deosebit. Tradiția îi îndeamnă pe miri să sară peste o mătură! Deși sună amuzant, mișcarea sugerează un nou început pentru iubire.

Ajungem departe, în Noua Zeelandă, unde familia unui mire interpretează un vechi dans „Haka”. Deși, în trecut era folosit pentru a intimida adversarii, acum reprezintă o mândrie și se folosește pentru a celebra cele mai frumoase momente.

Personalizează dansul mirilor

Iubirea se sărbătorește peste tot. Muzica și dansul sunt doar unul dintre felurile noastre de a ne exprima. Fiecare o face în felul lui. Fiecare alege ceea ce i se potrivește. Indiferent de situație, profunzimea și unicitatea momentului ne umple de emoție. Fii tu. Exprimă-ți iubirea în felul tău și bucură-te de moment!

 

Cu drag,

Echipa Flonta

 

Citește mai multe

Petrecerea burlăcițelor – lucruri mai puțin cunoscute

Tu ești domnișoara, el e cavalerul de onoare

Pregătești o petrecere a burlăcițelor sau burlacilor? Ești domnișoară sau cavaler de onoare? Suntem siguri că ești organizat și știi foarte bine toți pașii pe care îi ai de făcut. De asemenea, că nu duci lipsă de idei de locații sau activități interesante pe care să le faci cu prietenii tăi. Dar sunt câteva lucruri mai puțin vehiculate despre ce înseamnă a fi cavaler sau domnișoară de onoare, pe care e posibil să nu le știi încă.

Ce semnificație are rolul tău?

Ideea de petrecere a burlacilor/burlăcițelor a apărut odată cu tradiția de a avea un cavaler de onoare. În antichitate, la romani, acesta avea menirea de a ține departe spiritele rele, dar și persoanele invidioase pe fericirea cuplului. La fel, ideea de a avea o petrecere zgomotoasă și mai ”non-conformistă” a burlacilor, înainte de petrecerea căsătoriei, era aceeași. (Lemmon, 2009)

Deși în ziua de azi nu se mai știe că menirea cavalerilor de onoare este aceea de a ține departe spiritele rele, ei mai au totuși sarcina de a organiza o petrecere a burlacilor, respectiv a burlăcițelor pentru mire și pentru mireasă. Opțiunile sunt foarte multe și pot fi foarte diverse, atât ca scop, cât și ca variabilitate într-un interval de preț. Scopul suprem este acela de a oferi viitorului mire și viitoarei mirese o experiență memorabilă, iar acesta poate fi atins prin: distracție, experiență culturalo-educativă, sportivă, o surpriză sau o aventură în natură.

burlacitelor

Opțiuni foarte diverse pentru petrecerea burlăcițelor

Astfel, bărbații, în funcție de preferințele grupului, ar putea merge la un meci mai mediatizat, la un concert al unei trupe îndrăgite de toți, la bowling, o seară cu cortul, o partidă de poker, un joc de paintball într-o locație mișto. Sau pot lua cina într-un restaurant mai deosebit. Desigur, se pot face chiar și călătorii, la munte sau la mare, în țară sau în afara țării, în funcție de bugetul disponibil.

Pentru fete, cele mai populare sunt petrecerile tematice, indiferent de locația aleasă. Un slogan, o temă a ieșirii, dau dovadă de creativitate și sunt considerate o provocare plăcută pentru suita miresei, între care se va crea o legătură, o conexiune de neuitat în urma experienței organizării și a trăirii efective a petrecerii de luat rămas bun a celibatului prietenei lor.

Dacă pui la cale o petrecere pe terasă sau la piscină, Flonta e locul ideal pentru planurile tale. 🙂

burlacitelor

Ultimele tips & tricks

Ca și cavaleri de onoare, să nu uitați să faceți multe poze. O surpriză frumoasă pentru mireasă/mire ar fi să îi dăruiți după, un album cu poze de la petrecere. Nu uitați să vă asigurați că, după toată distracția, toată lumea ajunge acasă în siguranță, mai ales personajele principale. Că nimeni nu conduce dacă a consumat băuturi alcoolice.

Cel mai important lucru de care trebuie ținut cont mereu când se organizează o astfel de petrecere, este mireasa/mirele. Oferiți-i petrecerea pe care o merită: să fie amuzantă, personală și memorabilă. Țineți cont de preferințele lor, iar dacă cineva din grup vă dă bătăi de cap, ascundeți acest lucru de ei, nu are rost să îi încărcați în aceste momente cu așa ceva.

La final, câteva întâmplări trăznite, pe care nu vi le recomandăm ☺

Din Italia, atunci când bărbații vin cu idei trăznite. 

Din Suedia, o pățanie memorabilă, care a făcut înconjurul internetului la vremea respectivă. 

Nu uitați că o bună comunicare și organizare este cheia succesului. Burlăceală plăcută! 🙂

Cu drag,

Echipa Flonta.

Citește mai multe

Buchetul îl creezi tu – limbajul florilor

O floare. Un zâmbet sincer. O îmbrățișare. Un mulțumesc frumos. O vorbă caldă. Un buchet de sentimente pe care tu îl creezi.

Florile sunt cel mai simplu mod de a spune te iubesc, mi-a fost dor de tine sau, pur și simplu, îmi pasă. Fericirea se citește pe chipul tău atât în momentele în care primești flori, cât și atunci când dăruiești. Cu siguranță vrei să transmiți un mesaj atunci când oferi o floare, iar limbajul florilor te poate ajuta să transmiți mesajul dorit. O floare poate spune o poveste de dragoste, în timp ce alta poate fi povestea unei prietenii pe viață.

Ce spune buchetul tău despre tine?

Toate alegerile tale vorbesc despre tine, despre ceea ce ești tu, despre ceea ce iubești, despre ceea ce îți place, despre mesajul pe care vrei să îl transmiți. Fiecare alegere are o poveste de spus.

buchetulZiua ta de naștere, ziua unei persoane dragi, o revedere, nunta ta sunt evenimente pe care le trăiești cu emoții și, de cele mai multe ori, cu flori. Nunta ta este povestea pe care nu o vei uita niciodată. Cea care va merge cu tine și pe care o vei povesti, cu drag, de fiecare dată. Copilă fiind, ți-ai visat rochia de mireasă, dar și buchetul pe care îl vei arunca cu drag spre cea căreia îi va surâde norocul în acea zi.

Alegerea buchetului de mireasă poate fi o misiune dificilă, dar dacă cunoști limbajul florilor, vei avea posibilitatea de a alege ceea ce ți se potrivește.

Cum arată buchetul tău?

Fiecare floare înseamnă ceva, fiecare transmite o trăire, un sentiment unic. Împreună vor contura povestea pe care tu vrei să o trăiești și să o transmiți mai departe.

buchetulCe spune fiecare floare?

Cu siguranță pornești la drum cu așteptări mari de la tine și de la cel pe care l-ai ales să-ți fie alături toată viața, iar de aceea, anemonele, care simbolizează așteptarea, par a fi potrivite pentru un eveniment care simbolizează începutul unui viitor împreună. În aceeași direcție merge și semnificația narciselor. Deși multe flori galbene au conotații negative, narcisele reprezintă excepția. Sunt asociate cu ideea de noi începuturi și merită un loc în buchetul tău.

Majoritatea elementelor care caracterizează marea ta zi sunt albe, iar în ton cu acestea este și floarea miresei. Nelipsită de la un astfel de eveniment, ea este asociată cu nevinovăția și puritatea. Consacrați sunt și trandafirii, simbol al dragostei și al frumuseții care, prin definiție, sunt cele mai iubite flori de nuntă. Îți recomandăm să adaugi și emoția primei iubiri, iar aceasta este reprezentată de liliac.

buchetul
Simbol al frumuseții, dar și al iubirii și al rafinamentului, orhideele pot fi găsite în culori și dimensiuni diferite, astfel că, indiferent care e definiția frumuseții pentru tine, vei găsi ceva potrivit. Garoafele sunt alte flori care datorită varietății lor, îți permit să găsești ușor ceea ce te reprezintă. Literalmente, înseamnă floare de aur și surprinzător este faptul că fiecare culoare are înțelesul său propriu. Rozul înseamnă recunoștință și îndrăzneală. Roșul este asociat cu dragoste, iar albul înseamnă atât iubire pură, cât și talent.

Toate femeile iubesc lalelele, iar după ce vei afla care este semnificația lor, vei înțelege mai bine de ce o fac. Acestea simbolizează constanța sentimentelor în ciuda obstacolelor întâlnite în cale. La nunta ta vei sta în fața unui nou început, iar orice nou început implică mult curaj și multă bucurie.

buchetulCe vei spune?

Ai descoperit limbajul florilor, îți cunoști sentimentele, iar acum urmează să-ți creezi buchetul așa cum simți tu. Zâmbește, bucură-te de fiecare moment și iubește, deoarece iubirea este floarea care ți-a fost dăruită pentru a o lăsa să crească.

Cu drag,
Complex Flonta

Citește mai multe

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Dragobetele, sărută fetele!

O sărbătoare a iubirii? Sună bine. Cum să nu sune bine, când toate sărbătorile, de fapt, își au originea într-un anumit fel de iubire? Iubirea față de țară, față de Dumnezeu, față de un om drag și așa mai departe… Unii știm doar ce se spune, alții credem, iar alții știm din proprie experiență, că dragostea pune universul în mișcare. Fără ea, probabil că nimic nu ar avea sens. Desigur, iubirea are multe înțelesuri și poate fi de multe feluri. Aici și acum vreau să vorbim despre aceea care leagă un cuplu, iubirea primordială. În contextul nostru, românesc, cel al sărbătorii de Dragobete.

24 februarie – originea sărbătorii și tradiții frumoase

Dragobete este fiul Dochiei, un bărbat frumos și cuceritor. Cu reputația de fi pasional, în timp s-a ajuns ca o plantă să poarte numele popular “năvalnic”, în onoarea acestui zeu. El era, la daci, zeul care, ca un “naș cosmic”, oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor păsărilor. În decursul anilor, această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul. Precum a păsărilor ce se “logodesc” în această zi de 24 februarie. Motivația preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor. Cuvântul grecesc “pasăre” înseamnă chiar “mesaj al cerului”

 

Dragobete

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui făcându-se petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii. Sărbătoarea de Dragobete era prilej ca fetele și băieții să se îmbrace în haine de sărbătoare. Dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și toporași, pe care le puneau la icoane. Le păstrau până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete. Acestea se puneau, mai apoi, în apa cu care fetele își spălau părul, în timp ce rosteau cuvintele: “Floride dragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparți”.

Popularitatea sărbătorii

Dragobete începe să se contureze frumos la noi în țară de câțiva ani. Mai exact la câțiva ani după ce am adoptat sărbătoarea sfântului Valentin și ne-am dat seama că există și o tradiție românească, cu nimic mai prejos ca și conținut simbolic și ca valoare decât sărbătoarea americană. Ce îi lipsește este popularitatea, la care noi ne-am dori să contribuim, alături de voi. Și nu am putea altfel, când, la Flonta avem privilegiul, de câteva ori pe săptămână uneori, să vedem puterea pe care dragostea o are, cu ocazia evenimentelor frumoase la care luăm parte.

Dragobete

De ce Dragobete?

Pentru că e a noastră, pentru că dragostea, deși universală, are, în același timp, elemente specifice fiecărui context cultural în parte, așa cum le are și pentru fiecare cuplu. 

Ce putem face să aducem Dragobete în față?

Exact așa cum simțim. Să ne iubim, în primul rând. Să nu ne fie teamă să fim noi înșine și să ne inspirăm din jurul nostru și nu de foarte departe. Să călătorim. Să facem un lucru nou împreună. Să ne oprim din ritmul de zi cu zi și să ne privim partenerul de drum în ochi și să îi mulțumim. Să dansăm pe melodia preferată. Să admirăm apusul. Gesturi simple. Așa, ca iubirea.

Un 24 februarie plin de gesturi simple de iubire!

Cu drag,

Complex Flonta

 

 

Citește mai multe

Un an în care să zâmbești, să iubești și să fii tu

Să iubești, să zâmbești fără teamă, să oferi o îmbrățișare, să spui da oricărei provocări, să petreci momente de neuitat alături de cei dragi, să fii tu așa cum ești, un om frumos.

Un nou an, un nou început

E ianuarie, povestea acestui an abia începe și cu siguranță ți-ai propus ca 2019 să fie un an mai bun. Chiar dacă anul ce a trecut a fost plin de momente frumoase și de reușite, îți dorești mai mult și știi că poți mai mult. Ai așteptări mari de la tine și nu te vei dezamăgi.

Iubește

Există atât de multe definiții ale iubirii, dar cred că nimeni nu o poate defini mai bine ca inima ta. În noul an, lasă iubirea să fie prezentă în viața ta. Iubește fără teamă, îndrăgostește-te și dă-ți voie să visezi, investește sentimente curate și sincere în relația ta.

Poate e anul în care întâlnești iubirea vieții tale. Poate e anul în care relația voastră e pregătită să treacă la un alt nivel și deja te gândești la petrecerea de logodnă, poate e anul în care îți pregătești invitațiile și alegi locația pentru cel mai frumos eveniment din viața ta, nunta voastră. Sau poate că e anul în care un nou membru va apărea în familia voastră.

an

Înainte de orice, te provoc ca în acest nou an să începi să te iubești pe tine mai mult, să te apreciezi pentru ceea ce ești, să ai încredere în tine. Iubindu-te pe tine, îi vei iubi cu adevărat și pe cei din jurul tău.

Zâmbește

Fii tu, zâmbește fără un motiv anume și fără teamă. Bucură-te de micile nimicuri, oferă atenție lucrurilor mărunte. Bucură-te de raza de soare care pătrunde timidă pe fereastra ta, de zborul unui fluture care tocmai a descoperit frumusețea schimbării, de zâmbetul inocent al unui copil, de apus și de promisiunea că mâine înseamnă o nouă oportunitate.

an

Investește

Noul an e momentul perfect în care să înțelegi că orice greșeală e o lecție pentru cel ce își dorește să învețe. Eșuezi cu adevărat doar atunci când nu încerci. Învinge-ți teama și spune da oricărei provocări, luptă pentru visurile tale. Investește în tine și la final de an te vei bucura de reușite și te vei felicita pentru curajul tău.

Întregul univers, cu o singură excepție, este alcătuit din ceilalți. Din acest motiv este important să investești timp și sentimente în relațiile tale. Petrece timp cu cei dragi ție, arată-le cât de mult îi iubești, cât sunt de importanți pentru tine. Fii din nou acel copil care se bucură în compania părinților săi. Fii acea prietenă care știe să ofere sprijin în momentele grele. Descoperă destinații pe care să le vizitați împreună, găsește noi locuri în care să luați cina vineri seara sau să vă petreceți ziua de sâmbătă. Încearcă noi preparate, testează noi combinații vestimentare. Surprinde-te în cel mai plăcut mod.

Fii tu

Cel mai important lucru este să știi că nu trebuie să te schimbi. Te provoc nu la o schimbare, ci la a fi tu exact așa cum ești. Ieși din acea zonă de siguranță. Îndrăznește să împărtășești cele mai sincere trăiri și sentimente cu cei din jurul tău.

De-a lungul timpului, aici, la Flonta, ne-am bucurat să fim martorii momentelor frumoase, să fim alături de voi și să celebrăm de fiecare dată un nou început. În noul an ne dorim să dăm viață visurilor voastre, să sărbătorim iubirea și să ducem povestea mai departe.

an

Ceea ce 2019 are pregătit pentru tine nu poți știi, dar știi ceea ce tu ești dispusă și poți să-ți oferi.

Cu drag,
Complex Flonta.

Citește mai multe

Bucură-te de Crăciun – cum să îți organizezi mai bine timpul

Atmosferă de Crăciun

Străzi împodobite cu luminițe multicolore, miros de brad, decorațiuni de iarnă, muzică în surdină, aromă de turtă dulce, aburi ce se ridică din ceaiul fierbinte, fulgi ce plutesc în aer, toate sunt aici. Simțim deja cu toții, mult așteptatul Crăciun este la doar câțiva pași distanță.
Înainte de a ne fi dat seama, minunatele decorațiuni de iarnă și-au făcut apariția în aproape fiecare magazin, muzica specifică sărbătorilor se aude deja pe orice post de radio, în orice locație și chiar pe stradă.

Petrecerile de Crăciun, întâlnirile în familie, pregătirea cinelor festive, plănuirea în detaliu a fiecărui aspect, dar și alegerea cadourilor îți pot da mari bătăi de cap.
Acestă perioadă poate fi copleșitoare dacă nu îți organizezi din timp activitățile. Din acest motiv, dorim să îți dăm câteva sfaturi utile.

Organizarea din spatele bucuriei

Să îți organizezi multitudinea de activități din perioada de Crăciun este o adevărată provocare. Înainte de toate, ești în vacanță și ar fi bine să nu uiți asta. În mijlocul agitației din jurul tău, este important să te poți bucura de fiecare moment. Să îți acorzi timp ție și celor dragi.

Evenimente la care ești invitată, serbări ale celor mici și dragi ție la care îți dorești să participi, rude care te vor vizita, toate acestea te vor lua prin surprindere și nu vei ști cu ce să începi și cum să te împarți pentru a ajunge la toate. Sigur ți s-a întâmplat asta în anii trecuți, tuturor ni s-a întâmplat asta măcar o dată de Crăciun.

Pentru a te asigura că ai totul sub control, sfatul nostru este să ai un calendar și să urmărești fiecare activitate. Poți fi creativă, chiar îți recomandăm să o faci. Personalizează-ți calendarul, înfrumusețează-l, prioritizează activitățile, împarte-le pe categorii, folosește culori și ocupă-te de asta cât mai ai timp. În acest fel, vei vedea ce activități urmează și te vei pregăti din timp pentru ele.

crăciun

Bucuria din farfurie

Este foarte plăcut să-i vezi pe cei dragi mulțumiți de ceea ce le pui pe masa de sărbători.
Bucuria pe care zâmbetele lor ți-o transmit fac să dispară toată agitația și stresul prin care ai trecut până atunci. Știm cu toții cât timp ne ocupă pregătirea bunătăților pentru sărbători. De aceea îți recomandăm să te hotărăști din timp ce vrei să gătești. Trebuie să ai în minte numărul celor pe care îi vei avea la masă, dar și preferințele lor.
Important este să iei deciziile din timp și să mergi la cumpărături înainte ca aglomerația din supermarketuri să-ți consume timp prețios, timp pe care îl poți petrece cu cei dragi.

crăciun
Bucuria din interior

Familie, prieteni, colegi, toți merită un zâmbet din partea ta și o cutiuță frumos împachetată în care să găsească un cadou ales pentru ei.
Frumusețea are costurile ei, iar dacă îți dorești să cumperi cadouri personalizate, pe gusturile fiecăruia, investiția de timp va fi pe măsură. Pentru a fi cât mai eficientă, avem o recomandare pentru tine. Începe cu o listă în care să treci toate persoanele cărora vrei să le oferi un cadou. Apoi stabilește un buget alocat fiecăruia. Gândește-te la ceea ce vrei să le cumperi. Încearcă să le comanzi online, iar dacă le găsești pe toate, ai câștigat deja mult timp. În caz contrar, mergi și cumpără-le din magazin. Nu uita să iei lista cu tine și să mergi exact în locul de unde le poți cumpăra. În această perioadă riști să te pierzi în multitudinea de oferte prezente în orice loc.

crăciun

Locul unde vă bucurați împreună

Atunci când îi invităm pe cei dragi nouă într-un loc deosebit pentru a petrece clipe frumoase împreună, ne dorim o experiență minunată. La fel cum îți dorești și tu. Poate te-ai gândit să alegi restaurantul tău preferat. Poate ai hotărât să îți faci curaj și să experimentezi acel restaurant pe care îl ai în minte de ceva timp. Ceea ce îți recomandăm este să faci rezervarea cât mai repede.
Din experiența noastră, îți putem spune că mulți oameni dragi nouă iau decizii în ultimele momente. Din păcate, uneori rămân fără posibilitatea de a lua masa acolo unde își doresc.

Bucură-te de fiecare moment

Ținând cont de aceste sfaturi, vei fi mai bine organizată. Vei câștiga timp pentru a-l investi în tine și în oamenii frumoși din viața ta.
Dincolo de toate, vacanța din perioada sărbătorilor este un moment bun în care să privești în urmă la tot ceea ce ai trăit în anul acesta, la ceea ce a fost bun, la ceea ce a fost mai puțin bun, să iei lecțiile primite cu tine mai departe și să te umpli de speranță pentru noul an care îți stă înainte.

Lasă bucuria să pătrundă în casa ta, lasă speranța să aducă pace în viața ta, lasă lumina să își facă loc în inima ta!

Cu drag,
Complex Flonta.

Citește mai multe

Review-ul meu e important pentru cineva?

Review-urile sunt foarte bune, mergem?

review

Atunci când descopăr un loc nou și îmi doresc să îl încerc, mă uit peste review-uri. Dacă ele sunt pozitive, motivația mea crește, dacă anumite aspecte i-au nemulțumit pe alții, încep deja să iau în considerare alte opțiuni. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că eu nu obișnuiesc să las review-uri prea des, dar majoritatea alegerilor mele se bazează pe review-urile altora.
Fie că e vorba de alegerea următoarei țări în care îmi voi petrece vacanța de vară sau despre alegerea locului unde îmi voi bea cafeaua în următoarea dimineață de luni, recomandările sunt cele care fac ca alegerea mea să fie simplă și sigură.
Informațiile din review-uri sunt mai credibile și, de cele mai multe ori, ating exact acele aspecte care sunt importante pentru mine ca și client.

De ce să recomanzi?

review

Orice review public lăsat pe pagină, fie el pozitiv sau negativ, va rămâne acolo. De asemenea, va contribui la scorul total al business-ului respectiv. Prietenii tăi, și nu numai, vor vedea că ai fost într-un anumit loc, iar părerea ta va conta pentru ei. De asemenea, recomandarea ta contează pentru business-ul respectiv. Astăzi, majoritatea afacerilor vor să ofere o experiență plăcută clienților lor. Dacă există lucruri de îmbunătățit, ei își doresc să le afle direct de la client.
Părerea ta contează pentru ei, vor să audă ce ai de spus și vor să răspundă nevoilor și dorințelor tale. În aceeași măsură, vor să afle ce îți place la ei. Vor să știe ce ai remarcat, ce anume vei ține minte din experiența pe care ți-au oferit-o.

Cât de simplu e să lași un review?

Cel mai simplu mod de a lăsa un review este să intri pe pagina de Facebook a afacerii. Review-ul lăsat acolo va contribui la scorul care apare atunci când afacerea este căutată în Google și îi va ajuta pe alții să evalueze mai ușor experiența pe care ar putea-o avea, așa cum te-a ajutat și pe tine de atâtea ori.  Însă la nivel global, cel mai apreciat site și căutat pentru review-uri este Tripadvisor.
Un review simplu, în care doar recomanzi sau nu un anumit loc, îți ia mai puțin de un minut. Dacă adaugi și detalii despre experiența ta într-un text scurt, ajungi la maxim 5 minute. Destul de puțin timp dacă e să ne gândim la timpul economisit de cei care vor găsi recomandarea ta și vor lua imediat o decizie cu privire la locul unde vor merge.

review

Când lași următorul review?

Poți lăsa recomandări locurilor pe care le vizitezi în timpul călătoriilor. Poți recomanda un loc pe care tocmai l-ai încercat și ți-a plăcut. Poți lăsa recomandări acelor locuri faine pe care le vizitezi frecvent și pe care ți-ai dori să le recomanzi.
Noi am descoperit Tripadvisor-ul de ceva timp și am considerat că ar fi bine nu doar să primim, ci să și oferim ceva. Ne-am hotărât să ducem Complexul Flonta mai aproape de actualii și viitorii noștri clienți și să aflăm părerea lor despre ceea ce noi le oferim.
Dacă ne-ai vizitat, ne-ar plăcea să aflăm dacă ți-a plăcut la noi.

Ți-a plăcut? Lași un review?

Citește mai multe

O fotografie – povestea pe care nu o vei uita

O fotografie la minut, durează toată viața. Au trecut câteva decenii bune de când pe străzile orașelor auzeai fotografii spunând asta.

Astăzi, fotografiile sunt parte a vieții noastre de zi cu zi. Evoluția internetului, a rețelelor sociale, a stilului de viață în general au contribuit în acest sens.

Totuși, o fotografie este elementul care marchează evenimentele speciale din viața noastră. Nu mai e o fotografie la minut, sunt mai multe, dar ceea ce rămâne sigur e că durează toată viața.

Naturalețe, neprevăzut, onestitate, emoții cu lacrimi sau fără, cu zâmbete, cu îmbrățișări, cu trăiri intense, toate spun o poveste, iar povestea rămâne în fotografie. Sunt surprinse vise care nu se frâng, inimi care bat și iubiri care țin o viață.

Una dintre cele mai frumoase povești ale vieții tale este nunta. E momentul pe care îl trăiești o dată, dar pe care vrei să îl păstrezi întipărit în memorie pentru totdeauna.

Fotografie Flonta

 

Cât de importantă este o fotografie în ziua nunții tale?

Astăzi, fotografia de nuntă nu mai este o simplă bifă pe lista de organizare sau un simplu serviciu. Fotografia e parte a poveștii tale, ea captează și exprimă o stare de spirit.

Cât de greu e să alegi un fotograf?

Să găsești un fotograf e ușor, sunt mulți oamenii care practică acestă profesie și oferta e variată. Să alegi un fotograf e puțin mai greu. Să îți alegi fotograful e o adevărată provocare.

Un aparat bun și obiective de dimensiuni mari nu fac un om să fie fotograf bun. Să nu uiți că aparatul doar înregistrează, fotograful e cel care creează.

Pentru a alege fotograful potrivit, acel fotograf al tău, trebuie să investești timp în acest sens. Cauți, te documentezi, te informezi, vezi, compari și te asiguri că la final poți spune: “Da, el e!”.

Găsește acel fotograf care face exact ce cauți tu în ceea ce privește fotografia de nuntă. E important să îți placă ție și să te regăsești. Mulți fotografi fac fotografii frumoase, dar dacă nu sunt ceea ce tu îți dorești, rezultatele nu vor fi cele așteptate. În final, dezamăgirea va apărea din ambele părți.

Este important să ceri să vezi fotografii făcute de el, iar aici nu mă refer la acele 4-5 fotografii de portofoliu. Cere să vezi un eveniment întreg, un set întreg de poze de la o altă nuntă, așa te vei convinge de ceea ce fotograful poate face pentru tine. Întreabă-te dacă are stilul tău, află dacă are suficientă experiență, află părerea de pe piață în ceea ce îl privește, verifică dacă ți se potrivește din punct de vedere al bugetului și apoi ghidează-te după instinct, alege ceea ce îți place.

Odată găsit fotograful, este important să vă întâlniți și să te asiguri că se poate stabili o conexiune între voi – viitorii miri – și fotograful vostru. El trebuie să vă fie prieten în ziua nunții, să își pună creativitatea la dispoziția voastră, dar să și accepte ideile și sugestiile pe care le aveți.

fotografie

Nu uita de amintiri pentru invitații tăi

O amintire aparte și foarte plăcută pentru invitații tăi, o poți realiza aducând simpaticele photo booths sau oglinzile foto însoțite de recuzită amuzantă. Sunt de mare efect și oferă o diversitate plăcută în programul obișnuit al unei nunți.

fotografie

Cât de atenți să fiți la detalii?

Un fotograf bun va reuși să surprindă emoțiile, sentimentele, trăirile voastre și ale celor prezenți la eveniment.

Elementele ce fac parte din realitatea voastră, din povestea pe care nu o veți uita, vor fi alese în detaliu.

Fotografiile sunt povestea pe care o veți păstra toată viața, asigură-te că voi sunteți autorii!

Citește mai multe

Cum te poți relaxa pe timp de vară, în oraș?

Concediul tău de vară, 2 săptămâni, în cel mai bun caz, s-a sfârșit. Dar căldura de afară, ziua mai lungă, energia pe care ți-o dă soarele puternic, te fac să te simți ca în vacanță. Să visezi la valuri și la senzația unică pe care ți-o dă o vacanță la mare. Cum să faci?

Bucură-te de vară, ieși în fiecare seară

Exagerez, să ieși în fiecare seară de vară e destul de nerealist și îți poate și cauza o gaură mare în buget ;-), dar cert este că e chiar indicat să ieși de 3-4 ori într-o săptămână.

Te invit să privești altfel termenul de ”odihnă” sau ”relaxare” după muncă. Chiar dacă ziua de lucru este lungă și obositoare, e mult mai relaxant să ieși la o plimbare prin oraș, la o terasă sau la piscină după lucru, pentru 2-3 ore. Sau cu bicicleta prin împrejurimi. Desigur, pe timp de vară asta e mult mai ușor.

Alternativa, aceea de a sta în casă, poate părea atrăgătoare și e, cu siguranță, mult mai simplă. Însă, e adevărat că, stând în casă, vei ajunge să faci ordine sau să te uiți la tv ori să stai pe telefon pe rețelele sociale și la sfârșitul zilei ai senzația că a fost o zi plictisitoare și extrem de obositoare? Că viața ta e anostă? Ei bine, ieșind cât mai des, acest lucru se va schimba. Și îți dăm mai multe motive:

 

piscina Lakeside

 

1. Schimbi mediul

Toată ziua ai stat la birou, într-un mediu familiar. Descoperirea unui loc nou sau socializarea într-un loc cunoscut, dar plăcut, este mereu o experiență inedită și de neegalat cu aceea de a sta acasă, în fața televizorului sau a calculatorului. În plus, dacă e și vară, e chiar păcat să nu profiți de vremea frumoasă.

2. Faci mișcare

Ieșind din casă după-masă sau seara, vrând-nevrând, faci mai multă mișcare. Vei spune că faci mișcare și măturând terasa, dar știi bine că nu e la fel de benefică, așa e? 🙂 O plimbare pe malul râului și un cocktail pe o terasă, 2-3 ore la piscină sau o plimbare cu bicicleta te vor deconecta total și îți vor oferi o stare de bine și un somn liniștit.  

3. Socializezi cu adevărat

Nimic nu se compară cu o ieșire în oraș cu oameni dragi. Împărtășiți gândurile de peste zi, discutați despre pasiunile voastre, râdeți sau povestiți pur și simplu și deja ești mult mai relaxat și câștigat decât dacă te-ai fi uitat la emisiunea tv din seara respectivă – pe care, by the way, o poți vedea înregistrată, într-o altă zi, când iei o pauză de socializare.

În plus, ieșind și interacționând cu prietenii, e foarte posibil să afli titlul unui film bun, să primeşti o recomandare de carte captivantă sau o idee despre o activitate interesantă de weekend.

 

Vară pe terasă

 

4. Descoperi senzații noi

Deschiderea către experiențe noi: acceptarea invitației unui prieten sau coleg de a merge într-un loc nou, de a face o activitate diferită, te va face să mai afli câte ceva despre tine și să mai descoperi o părticică din lumea din jurul tău. Poți să afli că îți plac plimbările cu bicicleta sau cocktail-ul acela pe care nu l-ai mai încercat până acum. Sau că la terasa aceea nouă au câteva preparate cu fructe de mare pe care de-abia aștepți să le încerci.

5. Îți faci prieteni

Cu cât cunoști mai mulți oameni, cu atât ești mai câștigat. Devii mai empatic, mai tolerant și te adaptezi mai bine. Fiecare om nou în viața ta aduce cu el ceva interesant, ceva care te pune pe gânduri și din care poți învăța ceva. Trebuie doar să știi să asculți.

Poate nu e o idee rea să alternezi echilibrat statul și odihna acasă, cu relaxarea și deconectarea pe care ți le oferă o ieșire într-un loc plăcut sau chiar unul nou. La Flonta, îți oferim variantele de terasă și piscină, cu meniuri deosebite, ce asigură activități foarte plăcute și relaxante pe timp de vară.

Dar, în afară de ele, sunt atâtea alte lucruri pe care le poți face vara, în sau lângă oraș, pentru a te relaxa! Așa că ieși din zona ta de confort și reinventează-te! ❤️

 

Cu drag,

Complex Flonta.

Citește mai multe

Cum alegi cele mai frumoase flori pentru nunta ta

De unde începi în alegerea florilor?

În primul rând, nu uita că atunci când alegi flori, la fel ca, de altfel, toate decorațiunile pentru nuntă, este o alegere personală. Nu există corect sau greșit, doar ceea ce te reprezintă și ceea ce nu te reprezintă. Înainte de a începe să enumerăm pașii necesari pentru ca alegerea florilor să fie o plăcere și nu o corvoadă, vrem să îți spunem 2 lucruri importante:

  • Într-o nuntă, florile e bine să reprezinte o pată de culoare. Să vină armonios în completarea întregului tablou al ei și nu să reprezinte piesa principală (căci piesa principală sunteți voi: tu și viitorul tău soț).
  • Buna poziționare a florilor este extrem de importantă. Alege locul lor în așa fel încât să fie integrate în cele mai importante momente ale nunții și să le regăsești în fotografiile cele mai reprezentative.

flori masa prezidiu Crystal

 

Iată câțiva pași de urmat pentru a simplifica procesul de alegere al florilor. Nu e un subiect simplu, paleta de alegeri fiind foarte diversă:

 

1. Stabilește un buget pentru flori

Florile vor reprezenta o bună parte din bugetul alocat nunții, de aceea e important să știi ce factori pot influența prețul lor:

  • Florile reprezentative anotimpului în care vei avea nunta sunt mult mai ieftine decât cele care înfloresc într-o altă perioadă a anului. De exemplu, bujorii, preferații mireselor, au o perioadă destul de scurtă de înflorire, în luna mai, în rest prețul lor fiind foarte ridicat.
  • Florile naturale sunt mai scumpe decât cele artificiale. Poate ești reticentă la ideea de flori artificiale, însă au ajuns să le imite atât de bine pe cele naturale, chiar și la atingere, încât au câștigat mult teren și devin tot mai folosite în decorațiunile de nuntă. Ele pot fi de mătase sau de hârtie. Pe lângă prețul mai redus comparativ cu al celor naturale, au câteva avantaje importante față de acestea: nu vei avea emoții dacă rezistă bine sau nu la temperaturi ridicate, de-a lungul întregii nunți; nu depind de anotimp, în cazul în care ai o anumită preferință, pentru o anumită floare sau culoare și, nu în ultimul rând, nu provoacă alergii. 🙂

Un alt lucru pe care îl poți face să te încadrezi într-un buget acceptabil la capitolul flori este de a utiliza florile mai scumpe, de tipul bujorilor, orhideelor sau crinilor, doar pe alocuri. Ca piese centrale. Pe lângă ele, se pot folosi alte flori mai ieftine și verdeață, care să vină în completare și să scoată în evidență floarea ta preferată.

De asemenea, nu e nevoie să încarci spațiul inutil cu flori, ci ele să fie așezate în locuri strategice, vizibile. Pe masă, de exemplu, e important să fie destul de joase sau suficient de înalte ca să nu acopere vizibilitatea invitaților, aceștia să nu fie deranjați de ele dacă vor să stea de vorbă între ei.

Poți reutiliza florile de la biserică: aranjamentele de la biserică pot fi folosite și la recepție. Trebuie doar să te organizezi foarte bine, să poată fi transportate și realizate în așa fel încât să le poți potrivi frumos în ambele locuri.

 

2. Strânge informații și inspirație

Adună poze, caută pe Pinterest și în fotografii, albume de nuntă, exemple de aranjamente care îți plac. Fă-ți o idee cât mai clară legată de ceea ce îți place sau nu îți place: flori, culori, forme și stiluri. Discută și arată-i toate acestea florarului tău, ajutându-l să înțeleagă ce așteptări ai.

Idei frumoase de aranjamente florale poți găsi și în galeriile de poze de pe paginile sălilor noastre de evenimente, Lakeside și Crystal Ballroom, dar și pe pagina dedicată pontonului unde aranjamentele sunt cu adevărat deosebite.

 

3. Găsește florarul potrivit

E foarte important să poți discuta deschis despre ceea ce își dorești cu persoana care îți va crea aranjamentele florale. Contează mult să primești propuneri creative, conforme cerințelor și stilului tău și al nunții tale. Cere recomandări, fă câteva vizite, stai de vorbă și vei găsi pe cineva cu care să fii pe aceeași lungime de undă.

 

4. Integrează florile în stilul nunții tale

Indiferent dacă ai o anumită temă sau nu pentru nuntă, cu siguranță ai un stil preferat. Alegerea florilor trebuie să țină cont de acesta și să îl reprezinte. De exemplu, pentru o nuntă glamour poți alege aranjamente voluminoase de orhidee pe sfeșnice de cristal. Pentru o nuntă romantică, aranjamente de trandafiri sau bujori în nuanțe pastelate, iar pentru o nuntă vintage, flori simple, mici, cu multă verdeață, așezate pe suporturi creative de lemn natural.

decor flori Crystal

De asemenea, florile trebuie să se integreze în stilul locului unde vor fi așezate: în biserică trebuie să fie destul de voluminoase și în contrast cu culorile ei, ca să fie vizibile în încăperile largi și înalte ale acesteia. La recepția nunții, să completeze stilul sălii sau grădinii alese, prin culori complementare și printr-un stil asemănător.

Ține cont de faptul că florile pe care le alegi vor da tonul nunții tale. Crinii albi sau calele sunt extrem de elegante și clasice, în timp ce gerberele în culori puternice sunt jucăușe și îndrăznețe.

 

5. Începe cu alegerea buchetului miresei

Buchetul miresei este cel mai important când vine vorba de flori și dă tonul tuturor celorlalte aranjamente florale. El trebuie ales în funcție de stilul și culoarea rochiei: pentru o rochie albă, clasică, pot fi alese foarte multe culori, dar parcă un buchet alb cu multă verdeață este cel mai frumos în acest caz. O rochie amplă are nevoie de un buchet amplu, pentru a fi pusă în evidență, o rochie mai simplă, un buchet mai mic și la fel de simplu. O rochie sofisticată are nevoie de un buchet care să țină pasul, în culori complementare. 🙂 Florile colorate se potrivesc cel mai bine cu rochiile de culoarea fildeșului.

buchet flori mireasa

Credit foto: WestMedia

De-abia apoi alegi buchetele domnișoarelor de onoare, cele pentru biserică, pentru masa mirilor și a invitaților, pentru intrarea în sala nunții și orice alte locuri pe care le-ai ales ca fiind importante pentru tine și nunta ta.

Aranjamentele florale îți exprimă stilul și creativitatea

Florile sunt parte din nunta ta și acest lucru trebuie să reiasă din fiecare detaliu. Nu sunt doar frumoase și necesare, dar îți exprimă stilul personal și creativitatea. Acordă acestei părți atenția cuvenită și nu ezita să alegi doar ceea ce te reprezintă.

Nu uita: fii creativă!

 

Cu drag,

Echipa Flonta

Citește mai multe

Offline ! We will start taking orders in

0ore 0minute 0secunde

Produsul a fost adăugat în coș

Niciun produs în coș.

Explore Food Items