Fabuloasele cocktailuri tiki, pe lângă faptul că au un gust grozav, au și o poveste neașteptat de interesantă. Particularitatea lor vine din amestecul de rom de calitate cu două sau trei sucuri de fructe exotice, precum și din modul aparte de prezentare.

Inspirație polineziană

Numele cocktailurilor vine din Polinezia, regiune din centrul și nordul Oceanului Pacific care însumează mii de insule. Aceaste regiuni includ Insulele Hawaii, Insulele Paștelui, Samoa, Tahiti și Noua Zeelandă. Tiki înseamnă, în maură, primul om care a existat vreodată. Cu timpul, cuvântul ”tiki” a fost folosit în regiunea polineziană pentru a denumi statuile sculptate reprezentative pentru zeii lor.

cocktailuri

Primele cocktailuri tiki

Aceste cocktailuri au fost inventate de un american, pe numele lui Ernest Raymond Beaumont Gantt, în anul 1934. Deci ele nu sunt de proveniență polineziană, ci sunt transpunerea unei percepții americane a spiritului insulelor polineziene. Gantt a fost inspirat de călătoriile sale în sudul Pacificului și a deschis un bar și restaurant cu temă tropicală, în Hollywood, California. Băuturile servite aici aveau gust puternic și erau, majoritatea, pe bază de rom.  Gantt a fost cel care a pus baza acestor cocktailuri tiki: rom, sucuri din fructe exotice și lichioruri. El își numea creațiile ”rapsodiile romului”. ☺ Multe dintre rețetele sale originale, precum Zombie sau Scorpionul, încă sunt preparate exact așa, de barmanii contemporani. Gantt este, deci, cel care a lansat gama băuturilor tropicale.

Un contemporan și competitor de-al lui Gantt, Vic Bergeron, a avut și el o contribuție importantă, căci a fost fascinat de exotism și a deschis un bar cu tematică tropicală întâi în Oakland, apoi în Beverly Hills. Cei doi au pus baza principalelor rețete de cocktailuri tiki, dar și-au disputat creația celui mai faimos cocktail tiki: Mai Tai. Denumirea provine din tahitiană și înseamnă ”bun”. Asta se spune că ar fi exclamat prima persoană care a gustat acest cocktail. Azi, el este la loc de cinste în meniurile barurilor și restaurantelor de top din întreaga lume. Ca idee, cel mai scump Mai Tai din lume se serveste la Hotelul Merchant din Belfast si costa 1400$. Doar acolo se mai găsește o singură sticlă din romul Wray and Nephew Rum folosit la rețeta originală din 1944.

cocktailuri

Exotismul

În anii ‘50, barurile tropicale au devenit extrem de apreciate: culorile, decorurile și aromele puternice se pare că făceau o asociere binevenită cu ideea de vacanță, bucurie, fericire, mai ales după o perioadă atât de dificilă precum aceea a celui de-al doilea război mondial. Exotismul era căutat și apreciat.

Dacă ești curios să afli ce băuturi sunt incluse în gama de băuturi tiki, poți citi mai multe aici. În meniul de băuturi al terasei Flonta, precum și în restaurant vei găsi 4  dintre acestea: The Elephant, Zombie, Mai Tai, si Hurricane .

Modul de prezentare

O altă notă distinctivă a cocktailurilor tiki este modalitatea de prezentare. În anii ‘50 aceste cocktailuri au adus cu ele și faimoasă umbreluță  care a fost gândită să acopere gheața din pahar pentru ca băutura să reziste mai mult la temperaturi ridicate. În anii ‘80 și mai ales ‘90, barurile și băuturile tiki, împreună cu modul lor de prezentare: pahare mari, colorate, cu accesorii ieftine și colorate – au fost considerate kitsch și au pierdut popularitatea din decadele anterioare.  Au revenit însă în prima decadă după 2000, sub o altă prezentare și anume cea a paharelor ce reprezintă sculpturile diverselor zeități polineziene. Gustul este aproximativ același (sunt folosite aceleași rețete ca bază), însă prezentarea duce mai mult înspre cultură și vintage decât înspre un exotism intens colorat.  

Te lăsăm să îți imaginezi gustul celui mai „simpatic” dintre cocktailuri tiki, The Elephant, la noi, pe terasă. Este făcut din: Bacardi Gold, Bacardi Black, Amaretto Disarono, suc de ananas, piure de fructul pasiunii si suc de lime.

Cu drag,

Echipa Flonta.

cocktailuri